Umblatul cu icoana este vestirea unei mari bucurii, fie a Nasterii Domnului, cand intreaga faptura vazuta si cea nevazuta se pregateste de sarbatoarea Intruparii Fiului lui Dumnezeu, fie a Botezului Mantuitorului, cand apele se sfintesc si intreaga natura se innoieste.
Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.
De ce umbla preotul cu icoana inainte de Craciun?
Umblatul cu icoana pentru a vesti Nasterea Domnului este o randuiala foarte veche, urmele ei pierzandu-se in anii de inceput ai erei crestine. Astfel, aceasta traditie ne apare inca din primele secole ale crestinismului, inca de pe cand sarbatoarea Nasterii Domnului si cea a Bobotezei se sarbatoreau impreuna, in ziua de 6 ianuarie.
Sarbatoarea Epifaniei (a Aratarii Domnului), cum erau numite cele doua mari praznice, s-a sarbatorit astfel pana in anul 379, cand cele doua mari sarbatori s-au separat in doua zile diferite. Din anul 379, Craciunul a inceput a se sarbatori la data de 25 decembrie, umblatul cu icoana fiind inca de atunci ceva binecunoscut.
Umblatul cu icoana inaintea Craciunului este o frumoasa slujba misionara, avand mareata datorie de a anunta nespusa dragoste a lui Dumnezeu fata de om, anume aceea de a se intrupa „pentru noi si pentru a noastra mantuire”. Se vede cum aceasta vizita a preotului pe la casele crestinilor este o datorie, ca un fel de strigat de bucurie ce nu poate fi oprit.
Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohia lui. Astfel, in functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu. La sate, aceasta vestire se petrece in chiar ajunul Craciunului, ori cu vreo doua zile mai inainte. In schimb, la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii pot incepe chiar cu cateva zile bune mai devreme.
Preotul isi pune doar epitrahilul (dintre vestmintele liturgice), iar in mana poarta icoana Nasterii Mantuitorului. Impreuna cu un dascal, care il insoteste, si cu credinciosii la care se opreste, preotul canta Troparul Nasterii Domnului, dand celor de fata spre sarutare, rand pe rand, icoana Nasterii Domnului. Bucuria Nasterii Domnului se pregusta inca de pe acum. Citeste tot articolul