Rugaciunea de duminica

Rugăciunea de duminică

Ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea şi ai răscumpărat pe om. Ţie deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin şi-Ţi mulţumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai făcut şi le faci tuturor făpturilor Tale.

Inima mi se bucură şi se desfătează când stau şi cuget cum că numai Tu Însuţi eşti Dumnezeu Atotsfânt, Atotânţelept, Atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate şi nici o mărire nu-Ţi lipseşte. Tu eşti Unul Dumnezeu în Trei Feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat şi Te mărturisesc şi Te măresc, Ţie mă închin şi-Ţi servesc pururea, cu toată inima şi cu toata puterea.

O, Părinte Sfinte, îndură-Te de noi! O, Binecuvântat Fiu al lui Dumnezeu, mântuieşte-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-mi Darul şi acoperământul Tău!

Mult îndurate Stăpâne, rogu-Te, să uiţi păcatele mele cele multe, după mulţimea îndurărilor Tale. Mulţumesc din toata inima pentr-u bunătăţile ce-mi trimiţi în toate zilele, mai vârtos însă pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulţimea păcatelor mele, ci aştepţi căinţa mea, ca un iertător Atotbun şi îndurat.

Doamne Iisuse Hristoase, dă-mi Darul, ca să petrec bine şi creştineşte în această săptămână şi să nu mai păcătuiesc Ţie, nici cu cugetarea, nici cu cuvântul nici cu fapta întru mărirea şi onoarea Învierii Tale celei de-a treia zi şi a venirii Duhului Tău Celui Sfânt asupra Apostolilor.

Îndeosebi mă rog pentru ajutorul Tău, Prea Bunule Stăpâne, ca să mă cunosc pe mine, să mă căiesc de păcatele mele şi să mă îndreptez cu mărturisirea; iar în ora morţii să fiu aflat pregătit, cuminecat şi cu inima curată, şi să fiu aflat demn de Împărăţia Ta cea veşnică. Amin.

Rugăciunea de duminica * www.credinta-ortodoxa.com

Rugăciunea de duminica * www.credinta-ortodoxa.com