Se spune că a fost odată demult, o insulă. Și pe această îndepărtată insulă trăiau toate sentimentele și valorile umane: Buna Dispoziție, Tristețea, Înțelepciunea și Iubirea.

Într-o bună zi, sentimentele au fost anunțate că insulă era pe cale să se scufunde și își pregătiră navele și plecară. Doar Iubirea rămase până în ultimul moment. Când insula a fost pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise să ceară ajutor.

Bogăția a trecut pe lângă Iubire cu o barcă luxoasă. Iubirea îi zise:
– Bogăție, mă poți lua cu tine?
– Nu te pot lua, căci e mult aur și argint în barca mea și nu am loc pentru tine.

Iubirea se hotărî atunci să ceară ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe-acolo într-o superbă navă.
– Orgoliu, te rog, mă poți lua cu tine?
– Nu te pot ajuta, Iubire! – răspunse Orgoliul – aici totul e perfect, mi-ai putea strica nava.

Atunci Iubirea imploră Tristețea, care trecea pe lângă ea:
– Tristețe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!
– Oh Iubire, îi răspunse Tristețea, sunt atât de tristă încât trebuie să rămân singură…

Chiar și Buna Dispoziție trecu pe lângă Iubire, dar era atât de mulțumită, încât nici nu auzi că este strigată.

Dintr-o dată se auzi o voce:
– Vino Iubire, te iau cu mine!

Vorbea un bătrân.

Iubirea se simți atât de recunoscătoare și plină de bucurie, încât uită să îl întrebe pe bătrân cine este. De cum sosiră pe țărm, bătrânul plecă. Iubirea își dădu seama cât de multe îi datora bătrânului și întrebă Cunoașterea:

– Cunoaștere, îmi poți spune cine m-a ajutat?

– A fost Timpul a răspuns Cunoașterea.

– Timpul? – se întrebă Iubirea, de ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoașterea, plină de înțelepciune, răspunse:

– Pentru că numai Timpul e în stare să înțeleagă cât de importantă este Iubirea în viață!