Un ţăran şi fiul său mergeau într-o dimineaţă la câmp. La un moment dat, tatăl se opri, stătu câteva secunde ascultând, apoi îşi întrebă feciorul:

– Fiule, ascultă puţin şi spune-mi ce auzi !

– Cântecul păsărilor şi foşnetul frunzelor, tată, răspunse băiatul.

– Ascultă mai bine. În afară de asta, mai auzi ceva?

Băiatul se concentră şi zise:

– Da, parcă aud zgomotul unei căruţe.

– Aşa este, aprobă tatăl, mai mult decât atât, este o căruţă goală!

Cu cât căruţa este mai goală, cu atât face mai mult zgomot…

– Cum de ştii asta fără sa o vezi?, se arătă mirat feciorul.

– Este foarte ușor, răspunse tatăl Citeste tot articolul →

La marginea unui câmp Iubirea și Despărțirea admirau un tânăr cuplu. Despărțirea îi spune Iubirii: „Pun pariu că-i despart.” Iubirea îi răspunde: „Așteaptă puțin, lasă-mă să mă apropii de ei, apoi poți face orice.”

Iubirea s-a apropiat de tineri, i-a privit, i-a atins și a văzut în ochii lor o sclipire inexplicabilă. „Acum e rândul tău.” – zise Iubirea Despărțirii.

„Nu pot face nimic acum, ești în inimile lor, voi veni mai târziu.” – spuse Despărțirea.

Iubire adevărată

Timpul a trecut. Într-una din zile, Despărțirea privește în casa tinerilor și văzu o mamă și un tată cu al lor copil. Se gândise că iubirea trecuse, dar Citeste tot articolul →

Istorie foarte folositoare: ce a văzut împăratul păgân Amfilog în timpul SFINTEI LITURGHII

E mult de atunci. Sunt peste 900 de ani de cand stapanea in Babilon imparatul Amurat, iar in Arabia, Amfilog. In imparatia lor patrunsese de mult samanta crestina. Predicau cu zel episcopi, preoti, calugari, dar mai pe ascuns, caci imparatii nu priveau cu ochi buni intinderea Bisericii, vazand parasite capistile idolesti. Mai bine o duceau schimnicii, care stau sa umple deserturile acelor locuri.

In vremea aceea crestinii din Ierusalim si din Iudeea aveau adeseori neintelegeri cu evreii cei necredinciosi, din pricina credintei lor in Invierea si Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos. Casa buna nu duceau ei impreuna de multe sute de ani, dar acum lucrurile mergeau din ce in ce mai rau. De aceea evreii din Ierusalim, vazand ca numarul crestinilor creste si ca acestia se intaresc in credinta lor cea de Dumnezeu descoperita, s-au hotarat sa ceara ajutor strain ca sa scape de dansii. Au strans daruri multe si bogate si au ales cativa dintre dansii ca sa mearga la Babilon.

„Spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi. Amin!”

Acestia au plecat si cu inchinaciuni adanci s-au infatisat imparatului Amurat, dandu-i si daruri, pe care le-au insotit de multe pari asupra crestinilor: ca sunt tare nesupusi, ca necurmat razvratesc pe oameni impotriva stapanirii, ca au de gand sa se ridice cu oaste mare asupra lui, ca sa-i darame stapanirea si sa-si ridice ei, crestinii, imparatia lor, in Ierusalim.

Strasnic s-a maniat Amurat imparatul, auzind acestea. Si cum la mania lui se adaugau mereu parile, din ce in ce mai multe si mai grele, ale evreilor, a poruncit ca oastea sa-i fie gata de razboi. Apoi a trimis veste – ca unui mai-mare si mai tare imparat – si lui Amfilog al Arabiei, ca fara zabava sa-si ridice ostile si impreuna cu ale lui, sa distruga Ierusalimul, sa spulbere din temelii Biserica si sa stearga orice urma de crestin.

In veac sa nu se mai pomeneasca numele lui Hristos. Amfilog n-a zabovit. Si-a strans in graba oastea, a unit-o cu cea trimisa de Amurat, prietenul si stapanul sau, si a pornit asupra sfintei cetati ca s-o darame si sa risipeasca Biserica.

Dar Domnul Dumnezeul nostru, care toate le stie, toate le vede si pe noi toti ne pazeste, n-a voit sa se implineasca gandul navalitorilor pagani si a aparat locul sfintei patimiri a Fiului Sau de urgia vrajmasilor. Domnul a aparat si Si-a intarit Biserica, chiar prin mana imparatului care venise cu gand de nimicire Citeste tot articolul →