Marţi 31 ocrombrie 2017, între orele 15:30 – 21:30, a avut loc în majoritatea bisericilor creștine din Straubing acțiunea „Noaptea bisericii deschise” (Nacht der offenen Kirche) 2017, eveniment la care a participat și Parohia ortodoxă românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul bavarez. Acest eveniment a avut loc în mai multe orașe din Germania și nu numai, cu ocazia comemorării a 500 de ani de Reformă „500 Jahre Reformation – Jahr zum Reformationsgedenken”, fiind organizat la nivel local de către Comunitatea Bisericilor creștine (AcK).
Cu acest prilej aproape toate parohiile și bisericile din Straubing au fost invitate şi s-au străduit să își facă cunoscute activitățile pe care le desfășoară și specificul fiecărei confesiuni în parte, organizând diferite concerte de muzică religioasă, prezentări, slujbe, dialoguri, conferințe, expoziții, etc. De asemenea, evenimentul a atras nu numai reprezentați ai comunităților religioase, ci și autorități locale și centrale, precum şi reprezentanţi ai presei.
Ca și în alți ani, Parohia românească a fost şi de această dată o gazdă primitoare, pentru toți cei doritori de a cunoaște mai îndeaproape tradiția și iconografia Răsăritului creștin. Câteva zeci de locuitori ai orașului Straubing și nu numai, printre care s-au aflat consilierul municipal domnul Andreas Fuchs, precum şi gazda parohiei noastre Părintele Franz Alzinger, au poposit pentru aproape o oră în biserica parohială. Aceşti oaspeţi au admirat frumusețea icoanelor din biserica noastră şi s-au bucurat de asemenea și de o introducere în teologia icoanei, picturii și a tradiției bizantine, făcută de Părintele Vasile Florin Reuţ.
În continuare, cei prezenți au asistat la un recital de cântece religioase specifice Sfintei Liturghii, susţinut de corul parohiei, iar la sfârşitul recitalului, părintele Reuţ a răspuns întrebărilor adresate de cei interesați. Înainte de a pleca spre celelalte biserici, conform programului stabilit, Părintele Reuţ i-a binecuvântat pe toţi şi le-a dăruit câte o iconiţă.
Tuturor celor care au participat împreună cu noi la organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, le mulțumim cu multă dragoste!
Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Parintele Vasile Florin Reuţ
Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing
Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing
Tel.: 0941 – 30 74 0 74
Contact: pr.reut@credinta-ortodoxa.com
Internet: www.credinta-ortodoxa.com/adresa-noastra/