La marginea unui câmp Iubirea și Despărțirea admirau un tânăr cuplu. Despărțirea îi spune Iubirii: „Pun pariu că-i despart.” Iubirea îi răspunde: „Așteaptă puțin, lasă-mă să mă apropii de ei, apoi poți face orice.”

Iubirea s-a apropiat de tineri, i-a privit, i-a atins și a văzut în ochii lor o sclipire inexplicabilă. „Acum e rândul tău.” – zise Iubirea Despărțirii.

„Nu pot face nimic acum, ești în inimile lor, voi veni mai târziu.” – spuse Despărțirea.

Iubire adevărată

Timpul a trecut. Într-una din zile, Despărțirea privește în casa tinerilor și văzu o mamă și un tată cu al lor copil. Se gândise că iubirea trecuse, dar a văzut în ochii lor Recunoștința. „Voi veni mai târziu.”- își spuse despărțirea și plecă.

A trecut mult timp și Despărțirea s-a întors. În casă copiii făceau gălăgie, soțul era obosit după o zi grea la serviciu. Acum spera că-i va despărți, crezând că după atât de mult timp a trecut iubirea și recunoștința. Dar privindu-i în ochi a văzut Înțelegerea și Respectul. „Voi veni mai târziu” zise Despărțirea și a plecat.

Timpul trecuse. Despărțirea se întoarse din nou. Văzu în casă tatăl cărunt care explica ceva copiilor, soția pregătea ceva la bucătărie. Despărțirea privi în ochii lor și oftă cu dezamăgire, văzând Încrederea. „Mă voi întoarce altă dată” – și a plecat.

S-a întors după mult timp. În casă se jucau nepoții, iar lângă șemineu stătea o bătrânică cu părul cărunt. A dorit să o privească în ochi, dar bătrânica s-a ridicat și a plecat de acasă. Despărțirea a urmat-o. Bătrânica a ajuns la cimitir, acolo unde era mormântul soțului său.

„Se pare că am întârziat, timpul și-a făcut treaba în locul meu” – se gândi Despărțirea. Privi pentru ultima dată în ochii bătrânei și văzu Amintirea Iubirii de altădată, Recunoștința, Respectul, Înțelegerea și Încrederea.