Oare cei ce au trecut deja la veşnicele locaşuri, ne mai iubesc ei încă pe noi, care locuim pe pământ? Dacă iubirea există şi în lumea de dincolo mormânt, prin ce se manifestă, cum străbate ea din lumea nevăzută până la noi pe pământ? Care sunt mărturisirile de simpatie între persoanele despărţite prin moarte şi ce datorie au cei vii pentru a purta grijă de cei morţi?
Duhul nemuritor insuflat de Dumnezeu, – „Şi a făcut Dumnezeu pe om, ţărână luând din pământ și a suflat şi s-a făcut omul cu suflet viu” (Facerea 2,7) – însufleţind firea omenească -, sufletul şi trupul, – umple sufletul de însuşirile sale nemuritoare, din care cele dintâi sunt iubirea, compasiunea şi cele asemenea.
Iubirea, compasiunea şi toate celelalte însuşiri ale sufletului nu-l părăsesc în noua sa viaţă dincolo de mormânt; altfel, nici n-ar mai fi suflet! Prin urmare, repausaţii îi iubesc pe cei vii şi iau parte la soarta lor.
Mila este rodul iubirii divine şi a avea milă înseamnă a avea la inimă, în chip viu, starea aproapelui. Apostolul Pavel spune că dragostea este nemuritoare (I Corinteni 13,8), prin urmare starea repausaţilor – în rai sau în iad – este necontenit în legătură cu viaţa celor de pe pământ. Vorbind despre mădularele trupului nostru, Apostolul vorbeşte totodată de mădularele trupului lui Hristos, de Biserică.
Oricine ştie din propria-i trăire că mădularele trupului slujesc unul altuia, se ajută „şi se sprijină unul pe altul”; tot astfel este şi cu oamenii care, uniți prin dragoste duhovnicească, doresc a se ajuta şi a se iubi unul pe altul cu toată distanţa ce i-ar putea despărţi.
Atâta vreme cât sufletul n-a pierdut înclinarea spre iubirea dumnezeiască, fie pe pământ, fie în lumea de dincolo de mormânt, el nu poate să nu ia parte activă la viaţa sufletelor ce-i sunt scumpe.
De aceea, repausaţii au milă de cei vii, iar cei vii sunt datori a se interesa de soarta repausaţilor.
Sursa: altarulcredintei.md, Din Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 57-59